acuma... vin eu cu o întrebare (im-)pertinentă: da' o petrecere publică, în curtea spitalului, putem organiza? da' în livada secţiei unde prestează subsemnata?
ieri, după veşti care mai de care mai rele ( ... după cei 25% luaţi de guvern, conducerea de la munci a decis că cea mai bună soluţie la ora actuală e să ne dea nici mai mult, nici mai puţin de 30%. restul ... după 10 septembrie. "cui nu-i convine e liber să plece." . concediu de odihnă ... nu. canci concediu. unii au drepturi... alţii nu: una dintre colege "păi, are dreptul" îşi ia concediu de odihnă şi concediu fără plată, iar moi nici măcar concediu de odihnă. asta după ce în 8luni am avut 3zile de c.o în rest, ca sclavii pe plantaţie am prestat. nah ... dacă ea are dreptul să plece în italia... ... ...) ... am avut parte şi de ceva frumos ...
cum să nu zâmbeşti când îl găseşti pe el
în plic???
da... e un ştrumf din ou kinder. mi l-a trimis eadupă ce a citit un comentariu într-un loc... :)
finalul clasei I (iunie 1990)
la bloc tocmai ce începuse construcţia unor garaje. în momentul respectiv erau doar "schelete", dar cât să-şi parcheze oamenii maşinile la loc sigur. sau nu.
noi copiii aveam diverse jocuri pe care le jucam...
în ajunul premierei, noi ne jucam de-a şcoala (copii. de parcă nu eram sătui de şcoală. în timpul liber, tot şcoala... ). unde? în garaje, bineînţeles. printre maşini :))
şi cum ne jucam noi aşa frumos, ce-mi trece mie prin căpăţână??? să-i las o amintire unui vecin, să ştie omul că noi ne jucăm de-a şcoala... ... şi numai ce mă trezesc cu un cui (daaa, breee, UN CUI !!!) în mână, lângă maşină.
şi ... dăi la scris ... şi un P şi un U şi mai scrie şi un L, ca să ştie omul că termini clasa I şi ai învăţat tot alfabetul. şi am încheiat apoteotic cu ... ... ...
ai ghicit, A.
când vecinul a descoperit amintirea şi a început agitaţia, ... eu am plecat frumuşel, tiptil, în casă. tare cuminte am mai fost în acea după-amiază... aşa cuminte că nici măcar n-am deschis uşa când a venit vecinu' să-i anunţe pe ai mei ce "podoabă" de copchil au în casă...
a doua zi, după premiere, ne-am întâlnit (mama şi eu) cu vecinu', care m-a turnat instant.
atâta am plâns... să nu-i zică nimic maică-mea lu' taică-miu... doamne ce-am mai plâns...
degeaba. cum a intrat taică-miu în casă ... cureau lui a salutat fundul meu. ce bătaie am mâncat eu atunci... "de astea-mi faci??? să râdă lumea? ia de-aici, să te saturi şi de cuie şi de scris şi de maşini!!!"
după ce m-am liniştit am început să mă gândesc unde am greşit... greşeala nu era că am "scris" cu un cui pe maşină, NU. greşeala era că am plecat în casă. aşa şi-a dat seama vecinu' cine i-a lăsat amintirea... cine lipsea dintre copchii??? vinovatul. adică eu. :))
ASTA A FOST CONCLUZIA MEA.... DRAC DI COPCHIL!!!!
da' cum aflase taică-miu??? mintea mea a găsit răspunsul şi la această întrebare: a auzit vecinu' ce tare plângeam şi s-a gândit că maică-mii i se face milă şi nu mă mai bate şi nici nu-i mai zice nimic lu' taică-miu ... şi cum , se putea să rămână draconu' di copchil nepedepsit??? noooooooooooo. l-a aşteptat pe taică-miu şi i-a zis tot <--- asta a fost concluzia la care ajuns.
nici la ora actuală nu ştiu exact cum a aflat taică-miu... când o întreb pe mama zice că nu-şi mai aminteşte ... :))